null Vă rog să-mi comunicaţi documentele necesare înregistrării naşterii copilului meu, având în vedere că nu sunt căsătorită cu tatăl copilului

Vă rog să-mi comunicaţi documentele necesare înregistrării naşterii copilului meu, având în vedere că nu sunt căsătorită cu tatăl copilului

Înregistrarea naşterii se face la primăria  pe a cărei rază teritorială s-a produs naşterea. Declaraţia poate fi făcută de către părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere, personalului desemnat din unitatea sanitară în care a avut loc naşterea sau oricărei persoane care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii este de 30 zile .

La înregistrarea naşterii declarantul prezintă următoarele documente:

  • certificatul medical constatator al naşterii;
  • actul de identitate al mamei şi/sau al declarantului dacă nașterea nu este declarată de mamă;
  • declaraţia de recunoaştere a tatălui;
  • dacă părinţii au nume de familie diferite sau există neconcordanţă între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al naşterii şi declaraţia verbală a declarantului, se va solicita o declaraţie scrisă, semnată de ambii părinţi cu privire la numele sau prenumele cu care va fi înregistrat copilul;declaraţia se va da în faţa ofiţerului de stare civilă; Prenumele declarat la data înregistrării naşterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte.
  • În cazul în care părinţii au domicilii diferite, aceştia dau declaraţie cu privire la domiciliul copilului, în faţa ofiţerului de stare civilă.

Înregistrarea naşterii copilului peste termenul legal, dar înăuntrul termenului de un an de la data naşterii, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, respectiv a şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră al României acreditată/acreditat să exercite funcții consulare în statul pe teritoriul caruia s-a produs evenimentul, în termen de până la 30 de zile de la data solicitării.